Durău, 16 – 18 iunie 2013

O frumuseţe a comunicării dintre preotese şi o comunicare a frumuseţii de a fi preoteasă

01a_fotografie grup 04

Pentru a doua oară în viaţa mea de preoteasa, am avut ocazia să trăiesc unele clipe minunate alături de cei asemeni mie. Şi nu spun aceasta excluzându-mă din societate sau aşezându-mă cu trufie pe un piedestal, ci pur şi simplu spun că am avut ocazia să fiu pentru câteva ore bune alături de oameni care gândesc şi simt asemeni mie.
Întrebată fiind ce aşteptări am de la această întâlnire, am răspuns, cu uşurinţă, că doresc socializare. Aşa cum afirma cineva din mulţimea de participanţi, susţin şi eu că noi, ca familie de preot, suntem puşi în situaţia de a trăi singuri într-o mare de mulţime. De aici apare nevoia de a comunica şi chiar de a-ţi confirma sau infirma că ceea ce ai făcut până acum în viaţa ta de preoteasă a fost bun sau a fost rău.

09_raportari grupe mixte 04

Întâlnirea de anul acesta a reprezentat pentru mine e modalitate de evaluare ca femeie, ca mamă, ca soţie şi, mai ales ca preoteasă. Nimeni nu m-a pregătit pentru această misiune, probabil că nici nu există o reteţă pe care să o aplicăm, şi am fost pusă în situaţia de a învăţa din mers, ghidată fiind de gândul că trebuie să împlinesc voia Domnului, aflându-mă, totuşi, în rezonanţă cu soţul şi copiii mei, şi neştirbindu-mi din personalitatea şi caracterul pe care îl am. Am încercat să-mi răspund în lăuntrul meu la întrebarea cum să fac să fiu eu însămi în concordanţă cu ceea ce înseamnă soţia de preot. Până unde mă pot dezvolta eu ca sine uman şi de unde începe înfrânarea şi ascultarea pe care am primit-o ca preoteasă.
M-am simţit specială şi chiar importantă când s-a subliniat rolul nostru esenţial ca soţie de preot. Deseori, în spatele unei reverende purtate cu har şi daruire stă ascunsă munca de zile şi nopţi a unei doamne pe care o face cu un firesc dezinvolt din dragoste pentru soţul ei şi pentru că, uneori tainic, aşa simte că trebuie să facă. Şi, de cele mai multe ori, munca ei rămâne necunoscută, bucurându-se că soţul se simte împlinit şi binecuvântat ca preot şi slujitor al lui Hristos în Biserică.

08_grupe mixte 03

Pe de altă parte, am avut parte şi de o revelaţie. Şi aici o să înţelegeţi de ce am semnat cu prenumele ( pentru a nu fi acuzată de linguşire) şi am să încerc să-mi caut cuvintele pentru a nu sminti pe cineva. Am realizat că ÎnaltPreasfinţitului Mitropolit Teofan, sau “părintele magic” (cum îi spune o fetiţa de 3 ani) vrea să fie printre noi, că se poate coborî în mijlocul nostru fără a ne stingheri şi a se simţi stingherit. Am tremurat pentru cinci minute, când cu o dezinvoltură cu care nu am fost obişnuită în puţinii ani de când sunt preoteasă, s-a aşezat la una dintre mesele noastre, a stat de vorbă cu noi cu o uşurinţă uimitoare, devenind una cu grupul respectiv de preoţi şi preotese.

04_focul de tabara 02

Atunci mi s-a confirmat că ceea ce am făcut pe parcursul celor două zile şi jumătate a prins consistenţă, că într-adevăr s-a trecut de bariera unei simple conferinţe bifate într-un program şi s-a căutat realmente să se intre în intimitatea familiei de preot pentru a identifica cauzele derapajelor, modalităţile de a le corecta şi chiar de a le preveni. Şi am prins încredere, mărturie îmi stă şi acest cuvânt, că cineva nu va sta cu securea deasupra capului nostru ca la prima greşeală să ne primim osânda, ci ne poate deveni confident şi sprijinitor în misiunea pe care o avem.

10_forumul preoteselor 03

Personal, îmi doresc mai multe întâlniri, în grupuri mici, în care să avem puterea, neingrădirea din partea celor din jur şi curajul de a ne spune frământările noastre interioare şi de a găsi o soluţie pentru acestea. Cred că doar aşa vom ajunge o biserică unită pe care să o putem susţine sau apăra cu propria noastră convingere.

Preoteasa Ana Maria

Reclame

3 gânduri despre „Durău, 16 – 18 iunie 2013

  1. Parohia Ortodoxa Halmeag: „Cheamă-ţi şi preoteasa să stea în genunchi lângă tine, pentru că ea trebuie să fie jumătate de preot. Numai cu ea, împreună şi alături de ea, vei putea duce mai departe misiunea înaltă a duhovnicului de suflete“.

  2. Si am primit acelasi raspuns si de la Parohia Ortodoxa Sercaia „Cheamă-ţi şi preoteasa să stea în genunchi lângă tine, pentru că ea trebuie să fie jumătate de preot. Numai cu ea, împreună şi alături de ea, vei putea duce mai departe misiunea înaltă a duhovnicului de suflete“.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s