Colindatori in pelerinaj

Cine nu s-a gândit măcar odată la bucuria după care tânjesc toţi copiii, indiferent cât de săraci ar fi, ca Moşul să le aducă şi lor daruri cu jucării. Dar deşi şi-ar dori cu toţii, pentru unii chiar nu e de unde. Şi să nu se creadă cumva că nu ar fi, ca şi posibilitate. Sunt destui oameni – şi nu vorbesc despre cei foarte bogaţi, ci de cei care pur şi simplu ar avea de unde să dea deoparte o hăinuţă, o jucărie, o ciocolată, iar acest lucru nu s-ar cunoaşte.
Se întâmplă însă că părinţii celor care ar avea nevoie de micuţa jucărie să nu ştie unde s-o ceară, pentru că sunt atât de „departe” de cei care ar putea face gestul de a dărui.

Colindători în pelerinaj

Cu această intenţie s-a întâmplat şi acţiunea de astăzi, în cadrul Campaniei „Misiunea preotesei în parohie”.
Un grup de elevi de la liceul C. Negruzzi, din Iaşi, care sub îndrumarea d-nei profesoare de Religie Denisa Mănoiu şi a d-nei diriginte, alcătuiseră cadouri cu intenţia de a le dărui unor copii nevoiaşi. Beneficiarii au fost cei 25 de copii, veniţi tocmai de pe meleaguri botoşănene, din parohia Ceir, prin bunăvoinţa părintelui Gherasă Florin, ajutat de două doamne cu suflet mare din sat. Copilaşii s-au bucurat astfel de un pelerinaj la câteva mănăstiri ieşene, s-au închinat la moaştele Sfintei Parascheva pentru ca apoi să plece spre casă încărcaţi cu darurile primite de la elevii liceului ieşean.
Micii colindători au poposit la Sectorul de Misiune, Statistică şi Prognoză Pastorală al Arhiepiscopiei Iaşilor, unde, după ce au prins putere mâncând din bunătăţile oferite prin osteneala câtorva doamne preotese din Iaşi şi din apropierea Iaşului – Antoneta Negru, Alina Bădiliţă, Veronica Prodan, Ancuţa Nicăi şi Cristina Sturzu –  au început a-i colinda pe negruţiştii inimoşi.

Această prezentare necesită JavaScript.

Mai fericit este a da decât a lua

După cum citim în Cartea Sfântă, mai fericit este a da decât a lua. De aceea, putem spune că nu ştim cine a avut parte de mai multă bucurie astăzi: colindătorii cu darurile primite ori dăruitorii cu gestul de oferire.
Acesta este unul din gesturile la care ne invită pe toţi Mântuitorul, iar bucuria resimţită se poate trăi numai prin „gustare”.
Aşa încât, vă invit, pe cei care aveţi de unde, dar şi pe cei care nu aveţi, dar ştiţi de la cine să cereţi, să-i căutaţi – prin preotul ori d-na preoteasă din parohia unde sunteţi – pe cei care au nevoie de dărnicia Dumneavoastră.
Iar zâmbetul şi fericirea pe care le veţi culege de pe chipurile celor pe care-i veţi bucura astfel, veţi vedea că e un dar minunat, care vă va umple sufletul.

Autor: preoteasa Cristina Sturzu.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s