Copiii la biserica: cat,cum, ce conditi

http://www.doxologia.ro/terapie-pentru-suflet/copiii-la-biserica-cat-cum-ce-conditii#comentarii

DECALOGUL preoteselor

La întâlnirea din luna iunie a acestui an a doamnelor preotese cu Înaltpreasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, s-a conturat, în urma discuţiilor, un Decalog al preotesei, pe care vi-l redăm în cele ce urmează:

 

DECOLAGUL preotesei

1. Să fii preoteasă: slujitoare a lui Dumnezeu, a parohiei si a familiei;
2. Să oferi întotdeauna bucurie părintelui şi soţului tău, ca el să aibă de unde oferi bucurie enoriaşilor lui.
3. Sa-ţi împlineşti darul maternităţii: prin naştere de prunci şi prin grija faţă de copiii din parohie;
4. Să ai legătură nedezlegată cu Domnul prin rugăciune şi, mai ales, în timpul lucrului;
5. Să fii, de fapt, ceea ce eşti, fiind părtaşă la rugăciunea soţului tău;
6. Sa fii gazdă bună pentru toţi cei care-ţi intră în casă;
7. Să-ţi daruiască Dumnezeu dragoste de rânduiala postului, în toate faţetele lui;
8. Bucură-te, împreună cu părintele şi copiii tăi, de: masă, patul neîntinat, de revărsatul râului de munte, de răsăritul soarelui deasupra mării;
9. Străduieste-te în toată vremea şi în tot locul să descoperi bucuria de a fi preoteasă, soţia părintelui, prima creştină din parohie, maica slujitoare a enoriaşilor;
10. Nu uita că anii trec şi zilele se duc: nu uita de mântuirea ta, singurul lucru esenţial pentru viaţa de preoteasă.

Copiii de preot în tabără la Nemţişor

Această galerie conține 10 fotografii.

Clubul mămicilor creştine

În fiecare săptămână, joia, de la ora 10:00, Biserica Talpalari se umple de viaţă. Mame şi prunci – de la câteva zile până la câţiva ani – se întâlnesc. Vorbesc, se joacă, povestesc. Dezvăluie parte din greutăţile şi din nelămuririle lor, dar şi din cele mai mari realizări. Se ajută, se încurajează, se sfătuiesc. Cei mici se joacă, nestingheriţi, în casa Domnului şi se simt bine. Clubul a luat fiinţă la iniţiativa unor mame din parohie, iar ideea a fost primită cu bucurie de către prezbitera Cristina Sturzu. „Când am născut pentru prima dată, nu existau grupuri din acestea. Eram o mamă tânără, destul de singură, căci prietenele încă mai copilăreau. Nu aveam exemple, nu cunoşteam persoane care să treacă atunci prin aceleaşi momente“, îşi aminteşte Cristina Sturzu.

Fiecare mamă are povestea sa

Şi mai povesteşte că primul gând pe care l-a avut, atunci când a venit la parohie, era să se ocupe de copii. „Dar singurii copii erau fetele mele – de care oricum mă ocupam în casă – şi încă vreo doi. Între timp, au început să apară foarte mulţi tineri la biserică şi, implicit, foarte mulţi copii. Dar am zis că am să fac ceva, să ne întâlnim şi să povestim, în momentul în care o să existe cererea. Şi chiar aşa s-a întâmplat. Mamele au luat iniţiativa, eu am venit să le fiu alături“, spune, cu modestie, prezbitera Cristina.

Iar întâlnirile au un farmec aparte. Legătura strânsă dintre mame – prietene, de acum şi micuţii care învaţă să socializeze pare să iasă din tiparele lumii agitate, plictisite, surde şi mute în care, de multe ori, ne afundăm. „Vin joia aici cu drag, pentru că suntem mămici toate, avem aceeaşi preocupare, schimbăm impresii, păreri, temeri, frământări… cerem sfaturi una alteia. Ne e de ajutor în momentele astea pentru că, uneori, fiind în situaţii noi, poate nu ştim cum să reacţionăm. Dar, dacă le mai ceri părerea şi lor, altfel te descurci“, a explicat Mihaela, mămica lui Albert.

Sursa: http://www.doxologia.ro/familie/reportaj/clubul-mamicilor-crestine#foto

doxologia.ro despre Conferintele de la Durau, iunie, 2013

http://www.doxologia.ro/video/stiri/conferinte-preotesti-la-durau-18-20-iunie-2013

Fotografii – Conferinte Durau, 2013

Această galerie conține 25 de fotografii.

Gânduri de la Durău…

Această întâlnire a fost foarte benefică pentru toți, mai ales pentru doamnele preotese. Avem nevoie ca să ne simțim ”la fel” cu alte femei și să știm că există și alte soții care duc această cruce plină de responsabilități. Măcar aici putem fi noi înșine fără a ne fi teamă că suntem privite și judecate ”din exterior”. Am văzut multe doamne care poartă cu demnitate și discreție această grea misiune.
Nașterea și creșterea copiilor în contextul social și familial în care trăim ne pune la grea încercare. Aici cele cu mulți copii sunt lăudate, admirate, dar odată încheiată conferința, se vor întoarce în aceeași lume care le judecă și le zdruncină echilibrul… Și totuși ce făpturi slabe și ce poveri poartă pe umeri…numai cu ajutorul lui Dumnezeu!
Dacă ar fi să numesc câteva puncte tari ale acestor zile aș alege în primul rând întâlnirea în sine, atmosfera relaxată, de concediu, pe care ne-au înlesnit-o organizatorii, peisajul superb și privilegiul de a-l cunoaște pe părintele Tănase de la Valea Plopului.
Punctele slabe ar fi – timpul prea scurt (deabia la sfârșitul ședințelor am prins curaj să vorbim unele cu altel.
Întâlnirile ar trebui făcute în fiecare an.

Preoteasa Elena Muraru – Parohia Pietrișurile, Protopopiatul Pascani

Durău, 16 – 18 iunie 2013

O frumuseţe a comunicării dintre preotese şi o comunicare a frumuseţii de a fi preoteasă

Pentru a doua oară în viaţa mea de preoteasa, am avut ocazia să trăiesc unele clipe minunate alături de cei asemeni mie. Şi nu spun aceasta excluzându-mă din societate sau aşezându-mă cu trufie pe un piedestal, ci pur şi simplu spun că am avut ocazia să fiu pentru câteva ore bune alături de oameni care gândesc şi simt asemeni mie.
Întrebată fiind ce aşteptări am de la această întâlnire, am răspuns, cu uşurinţă, că doresc socializare. Aşa cum afirma cineva din mulţimea de participanţi, susţin şi eu că noi, ca familie de preot, suntem puşi în situaţia de a trăi singuri într-o mare de mulţime. De aici apare nevoia de a comunica şi chiar de a-ţi confirma sau infirma că ceea ce ai făcut până acum în viaţa ta de preoteasă a fost bun sau a fost rău.

Întâlnirea de anul acesta a reprezentat pentru mine e modalitate de evaluare ca femeie, ca mamă, ca soţie şi, mai ales ca preoteasă. Nimeni nu m-a pregătit pentru această misiune, probabil că nici nu există o reteţă pe care să o aplicăm, şi am fost pusă în situaţia de a învăţa din mers, ghidată fiind de gândul că trebuie să împlinesc voia Domnului, aflându-mă, totuşi, în rezonanţă cu soţul şi copiii mei, şi neştirbindu-mi din personalitatea şi caracterul pe care îl am. Am încercat să-mi răspund în lăuntrul meu la întrebarea cum să fac să fiu eu însămi în concordanţă cu ceea ce înseamnă soţia de preot. Până unde mă pot dezvolta eu ca sine uman şi de unde începe înfrânarea şi ascultarea pe care am primit-o ca preoteasă.
M-am simţit specială şi chiar importantă când s-a subliniat rolul nostru esenţial ca soţie de preot. Deseori, în spatele unei reverende purtate cu har şi daruire stă ascunsă munca de zile şi nopţi a unei doamne pe care o face cu un firesc dezinvolt din dragoste pentru soţul ei şi pentru că, uneori tainic, aşa simte că trebuie să facă. Şi, de cele mai multe ori, munca ei rămâne necunoscută, bucurându-se că soţul se simte împlinit şi binecuvântat ca preot şi slujitor al lui Hristos în Biserică.

Pe de altă parte, am avut parte şi de o revelaţie. Şi aici o să înţelegeţi de ce am semnat cu prenumele ( pentru a nu fi acuzată de linguşire) şi am să încerc să-mi caut cuvintele pentru a nu sminti pe cineva. Am realizat că ÎnaltPreasfinţitului Mitropolit Teofan, sau “părintele magic” (cum îi spune o fetiţa de 3 ani) vrea să fie printre noi, că se poate coborî în mijlocul nostru fără a ne stingheri şi a se simţi stingherit. Am tremurat pentru cinci minute, când cu o dezinvoltură cu care nu am fost obişnuită în puţinii ani de când sunt preoteasă, s-a aşezat la una dintre mesele noastre, a stat de vorbă cu noi cu o uşurinţă uimitoare, devenind una cu grupul respectiv de preoţi şi preotese.

Atunci mi s-a confirmat că ceea ce am făcut pe parcursul celor două zile şi jumătate a prins consistenţă, că într-adevăr s-a trecut de bariera unei simple conferinţe bifate într-un program şi s-a căutat realmente să se intre în intimitatea familiei de preot pentru a identifica cauzele derapajelor, modalităţile de a le corecta şi chiar de a le preveni. Şi am prins încredere, mărturie îmi stă şi acest cuvânt, că cineva nu va sta cu securea deasupra capului nostru ca la prima greşeală să ne primim osânda, ci ne poate deveni confident şi sprijinitor în misiunea pe care o avem.

Personal, îmi doresc mai multe întâlniri, în grupuri mici, în care să avem puterea, neingrădirea din partea celor din jur şi curajul de a ne spune frământările noastre interioare şi de a găsi o soluţie pentru acestea. Cred că doar aşa vom ajunge o biserică unită pe care să o putem susţine sau apăra cu propria noastră convingere.

Preoteasa Ana Maria

Conferinţe Durău – 2013

În perioada 16-20 iunie 2013 vor avea loc la Durău primele conferinţe pastorale de anul acesta la care vor participa alături de preoţi şi preotesele, împreună cu copiii lor. Conferinţele vor fi prezidate de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi au ca temă „Preotul şi preoteasa – părinţi în familie şi în parohie”. În prima serie a conferinţelor, 16-18 iunie 2013, se vor întâlni preoţi şi preotese din cadrul protopopiatelor Paşcani şi Roznov, iar în cea de a doua serie, 18-20 iunie 2013, vom avea ca participanţi preoţi şi preotese din protopopiatele Hârlău şi Săveni.  

Colindatori in pelerinaj

Cine nu s-a gândit măcar odată la bucuria după care tânjesc toţi copiii, indiferent cât de săraci ar fi, ca Moşul să le aducă şi lor daruri cu jucării. Dar deşi şi-ar dori cu toţii, pentru unii chiar nu e de unde. Şi să nu se creadă cumva că nu ar fi, ca şi posibilitate. Sunt destui oameni – şi nu vorbesc despre cei foarte bogaţi, ci de cei care pur şi simplu ar avea de unde să dea deoparte o hăinuţă, o jucărie, o ciocolată, iar acest lucru nu s-ar cunoaşte.
Se întâmplă însă că părinţii celor care ar avea nevoie de micuţa jucărie să nu ştie unde s-o ceară, pentru că sunt atât de „departe” de cei care ar putea face gestul de a dărui.

Colindători în pelerinaj

Cu această intenţie s-a întâmplat şi acţiunea de astăzi, în cadrul Campaniei „Misiunea preotesei în parohie”.
Un grup de elevi de la liceul C. Negruzzi, din Iaşi, care sub îndrumarea d-nei profesoare de Religie Denisa Mănoiu şi a d-nei diriginte, alcătuiseră cadouri cu intenţia de a le dărui unor copii nevoiaşi. Beneficiarii au fost cei 25 de copii, veniţi tocmai de pe meleaguri botoşănene, din parohia Ceir, prin bunăvoinţa părintelui Gherasă Florin, ajutat de două doamne cu suflet mare din sat.